Explorarea a fost pentru o perioadă îndelungată o parte importantă a proiectului nostru Playride.
Scopul acesteia a fost acela de a descoperi mai multe lucruri despre zona vizată de proiect, respectiv despre tradiţiile din satele mai puțin cunoscute sau chiar izolate din jurul Braşovului şi a Întorsurii Buzăului, pentru a putea astfel realiza ruta pe care o aveam ca punct ţintă.
Am întâlnit în călătoria noastră diferite comunităţi: români, unguri şi rromi; cea mai mare parte au fost oameni buni şi calzi, am văzut multe locuri frumoase şi astfel am găsit câteva locuri potrivite pentru a crea ateliere în care să învăţăm cum să coacem pâine, să gătim mămăligă sau să descoperim cum se realizează mălaiul. Am găsit oameni dornici să se implice în realizarea festivalului de la finalul proiectului. Festival prin care ne propunem să ne promovăm munca noastră de-a lungul proiectului, printre care şi această rută prin implicarea activă a diferitelor comunităţilor locale. Am descoperit o natură minunată, frumoase mânăstiri, o veche moară de apă, unele trasee deja existente în munţi, am cunoscut păstori şi oameni care merg cu caii în munţi. Am aflat despre festivaluri şi tradiţiile din sate, despre grupuri de dansatori şi multe alte activităţi. De asemenea am început să lucrăm în diferite comunităţi şi am reuşit să cunoaştem mai bine comunitatea şi sperăm noi să creăm o legătură durabilă în timp, prin care aceşti oameni ne vor ajuta la rândul lor în realizarea festivalului.
Una peste alta, rezultatul final a fost obţinerea unor contacte minunate şi descoperirea unor lucuri deosebite pe care le putem adăuga în ruta noastră pentru călători locali şi internaţionali.
(Coen, Milda, Michal, Kathy, Simon, Kristine, Maria)